Adeverinţa de salariat nu este o condiţie pentru înscrierea copiilor la grădiniţă

Mai mulţi părinţi au avut probleme la înscrierea copiilor la grădiniţă, după ce le-au fost refuzate cererile în lipsa unei adeverinţe de salariat. Oficialii, în frunte cu ministrul Educaţiei, susţin însă că toţi copiii trebuie înscrişi fără astfel de condiţii preliminare, iar inspectorii din Bucureşti spun că documentul este necesar abia după înscriere, pentru stabilirea tarifului plătit lunar.

O serie de nemulţumiri din partea părinţilor au apărut în primele zile de la demararea procedurii de înscriere a copiilor la grădiniţă, pe fondul unor refuzuri din partea angajaţilor în lipsa unei adeverinţe de salariat, obligaţie care nu este stipulată de nicio lege şi nici recunoscută de Ministerul Educaţiei. Practic, mai mulţi părinţi au reclamat faptul că au încercat să-şi înscrie copilul la grădiniţă, iar pentru că unul din ei nu avea adeverinţă de salariat, soţia stând acasă cu micuţul, le-a fost refuzată cererea. Alţii au avut noroc în altă instituţie şi au reuşit să înscrie copilul cu o singură adeverinţă de salariat. Ambele cazuri în Capitală, unde au rămas libere pentru nou-veniţi în jur de 12.000 de locuri. La Iaşi, a fost sesizat un caz asemănător, însă a fost taxat scurt de ministrul Educaţiei, într-o conferinţă de săptămâna trecută: „Nimeni nu poate condiţiona înscrierea de existenţa adeverinţei, cei din grădiniţe sunt obligaţi să înscrie orice copil”.

Proceduri ambigue, decizii diferite
 
Procedura de înscriere în învăţământul preşcolar publicată de ISMB prevede într-adevăr că, printre actele pe care părinţii trebuie să le aducă la înscrierea copiilor, alături de cererea propriu-zisă şi de copiile după documentele de identitate şi cele referitoare la criteriile de departajare, se numără şi adeverinţa de salariat a părintelui - „pentru grădiniţele cu program prelungit sau/şi săptămânal”. Inspectorul Marian Banu, purtătorul de cuvânt de la ISMB, a explicat pentru adevarul.ro că „adeverinţa de venit nu poate condiţiona înscrierea copiilor la grădiniţă, este o discriminare, nu există nicio prevedere legală în acest sens”. În ceea ce priveşte menţionarea clară în procedura ISMB a acestei adeverinţe la dosarul de înscriere, Banu a explicat că este un document necesar după înscriere, când se stabileşte taxa pentru fiecare părinte, în funcţie de venituri. „Această adeverinţă nu e un capăt de ţară, majoritatea părinţilor o aduc, pot veni doar cu o adeverinţă, iar cei care nu au venituri pot să depună cererea, ei probabil vor beneficia de ajutor de la primărie, dar trebuie să depună o declaraţie pe proprie răspundere că nu au niciun fel de venit”, a mai spus inspectorul.

Citeste mai mult: adev.ro/n4t0jw

Abonare newsletter

Recomandă

Promovează-ne

fonpc