Noutaţi

ONGFest 2014 – Festivalul Național al Organizațiilor Neguvernamentale din România

Combaterea discursului instigator la ură este tema principală a ONGFest 2014 – Festivalul Național al Organizațiilor Neguvernamentale din România. Între 9 și 11 mai, în Parcul Herăstrău, la Parlamentul României și la Casa ONU, ONGuri românești, dar și internaționale, își mobilizează priceperea și resursele împotriva discursului instigator la ură. Acest tip de discurs este un fenomen în continuă creștere: se regăsește  în declarațiile personalităților publice, în presă și mai ales în diversele forme de socializare din mediul online. Iar cei vizați în România sunt în special reprezentanții minorităților etnice și sexuale. Discursului au început deja să i se asocieze și acțiuni criminale, motivate de ură, prejudecată și discriminare. O reacție fermă de respingere a unui astfel de fenomen este esențială iar ONGFest 2014 are în vedere tocmai închegarea acestei reacții.

Citeşte mai mult
Adeverinţa de salariat nu este o condiţie pentru înscrierea copiilor la grădiniţă

Mai mulţi părinţi au avut probleme la înscrierea copiilor la grădiniţă, după ce le-au fost refuzate cererile în lipsa unei adeverinţe de salariat. Oficialii, în frunte cu ministrul Educaţiei, susţin însă că toţi copiii trebuie înscrişi fără astfel de condiţii preliminare, iar inspectorii din Bucureşti spun că documentul este necesar abia după înscriere, pentru stabilirea tarifului plătit lunar.

Citeşte mai mult
Săptămâna „Şcoala Altfel” 2014

A început Săptămâna Altfel, în care elevii învaţă lucruri noi prin activităţi extracuriculare. Pe lângă excursii, vizite la muzee, la sediile de poliţie şi de pompieri, sunt şi câteva proiecte mai speciale. Spre exemplu, la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, luni, elevii au făcut schimb de roluri cu profesorii şi au predat la clasă.
 

Citeşte mai mult
Consolidarea sistemelor de educaţie timpurie a copiilor pentru asigurarea unui proces de învăţare eficient

În perioada 7-8 aprilie are loc cea de-a VII-a Conferinţă pentru Educaţie a Băncii Mondiale, regiunea Europa şi Asia Centrală, „Consolidarea sistemelor de educaţie timpurie a copiilor pentru asigurarea unui proces de învăţare eficient"Conferinţa este organizată în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, UNICEF şi Fundaţia pentru o Societate Deschisă la Biblioteca Centrală Universitară din București (Strada Boteanu nr. 1, sector 1).

Citeşte mai mult
Platforma Naţională Pentru Educaţie promovează modele de bună practică pentru reducerea abandonului şcolar

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil – FONPC a publicat pe Platforma Naţională Pentru Educaţie primele zece modele de intervenţii care au avut loc la nivel local şi care au abordat, multidisciplinar, problematica abandonului şcolar. 

Citeşte mai mult
Cluburi de Iniţiativă Comunitară pentru Tineri

Programul IMPACT (Implicare, Motivare, Participare, Acţiune, Comunitate, Tineri) constă într-o reţea de Cluburi de Iniţiativă Comunitară pentru Tineri. Venind săptămânal la Clubul IMPACT, tinerii învaţă să se uite în jur la problemele comunităţii, se gândesc şi lucrează impreună, scriu şi învaţă să implementeze proiecte strategice în folosul comunităţii. Aceste proiecte sunt principalul instrument de învăţare în IMPACT şi aduc schimbarea socială în comunitate, dar mai ales pentru tineri prin dezvoltarea unor abilităţi de viaţă care completează cunoştinţele dobândite în şcoală. Membrii Cluburilor IMPACT sunt tineri de 12-18 ani.

Citeşte mai mult
Săptămâna Educaţiei Deschise - atelier de resurse deschise la Biblioteca Judeţeană Braşov

Miercuri, 12 martie, a avut loc la Biblioteca Judeţeană Braşov un atelier dedicat Resurselor educaţionale deschise, primul de acest fel în România. Evenimentul a propus o introducere în domeniul resurselor deschise şi a învăţământului bazat pe tehnologie, modul cum se pot folosi aceste resurse pentru a concepe lecţii, unde şi cum se găsesc resursele respective şi ce sunt licenţele deschise.

Destinat educatorilor din mediul preuniversitar şi deschis tuturor celor interesaţi (învăţători, profesori, bibliotecari, muzeografi etc.), atelierul s-a bucurat de participarea unor specialişti în platforme educaţionale şi resurse educaţionale deschise: Nicolaie Constantinescu, arhitect informaţional şi promotor Open Access România şi Cosmin Herman, managerul Moodle România. Ei au prezentat Modele de valorificare Resurse educaţionale deschise şi Moodle în mediul preuniversitar. 

Citeşte mai mult
Licitaţia pentru primele manuale digitale, lansată oficial de minister. Editorii susţin că nu pot fi digitalizate toate manualele până la toamnă

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat vineri că a demarat procedura de evaluare şi licitaţie pentru noile manuale de clasa I şi a II-a, care ar trebui să ajungă pe băncile elevilor, atât în variantă tipărită, cât şi cea digitală, până pe 15 septembrie 2014. Editorii spun că timpul acordat realizării de manuale nu este suficient şi că se poate finaliza noul manual digital doar pentru o materie.

Citeşte mai mult
Previous 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ...Next

Abonare newsletter

Recomandă

Promovează-ne

fonpc